Uncategorized

Secret Santa!


Acum, că tot am intrat în postul Crăciunul, trebuie să ne destindem puțin și să intrăm încet-încet în acea atmosferă călduroasă, plină de fericire și zâmbete sincere, nu-i așa?

Ce mod mai bun de a face asta ar putea exista decât organizarea unui Secret Santa între bloggeri și nu numai?Secret Santa

Am dat de acest „eveniment” pe blogul Life is but a dream și aproape fără să stau pe gânduri m-am și înscris. Este vorba despre a face un cadou secret cuiva, acesta fiind ceva făcut de tine, de „mânuțele tale”, adică să fie handmade și să aibă ca temă Crăciunul.

Poate fi ceva cusut, împletit, croşetat, tricotat, tăiat şi lipit, modelat, îndoit, sculptat, pictat. În sfârşit, ceva meţterit de voi înşivă. – ne spune Alexandra.

Frumos, nu-i așa?

Dacă vă surâde această idee, vă invit să citiți și postarea Alexandrei, creatoare evenimentului, dând click AICI și să vă înscrieți, astfel încât să fim cât mai mulți.

Deja a fost creat un grup pe facebook cu noi, cei care luăm parte la acest eveniment, iar mâine sau poimâine se vor face deja extragerile, deci v-aș ruga, dacă vreți, să vă înscrieți azi, cel târziu mâine!
Cadourile vor fi primise prin poștă în perioada 10-15 decembrie. Adresele noastre le va prelua Alexandra și apoi, în urma extragerilor, fiecare participant va primi numele și adresa persoanei căreia îi va trimite cadoul.

Grupul de facebook a fost creat tocmai cu scopul de a ne cunoaște puțin, de a ne prezenta, astfel încât să știm câteva lucruri despre persoana căreia urmează să-i facem un cadou handmade. (veți primi linkul grupului, astfel încât să vă puteți alătura, imediat după ce vă înscrieți)

Am încercat să vă dau cât mai multe detalii astfel încât să nu există neînțelegi.. și vă conving să participați, să redăm împreună spiritul Crăciunului, să ne facem bucurii unii altora. Sper și cred că va fi ceva frumos.

Atât pentru azi.

Pe curând!various7__07_by_revallsay

4 gânduri despre „Secret Santa!

Lasă un comentariu